„-Meo Tureac, meo, seo meo scheoli la cinci ca seo dau la porca seo mănâncheo!”
Așa-mi zicea tovarășul meu de cătănie seara înainte de stingere, știind că sunt planton schimbul III…era din județul Harghita și cu greu bolborosea ceva pe românește, mai toate cele învățate fiind comenzi militărești…
Băieți de treabă soldații de altă naționalitate, ungurii deținând majoritatea…porcarul mă învăța cuvinte porcoase pe limba lui, dar îmi arăta și că falusul guițătoarelor e sub formă de sfredel, minune mare pentru mine, cetățeanul de la bloc…
Vasile, ungur din Carei, era mai prieten cu mine, românul, decât cu porcarul, care era secui…educat Vasile, cel ce-și purta mândru prenumele pe românește…și cu Laszlo se avea bine, un ungur din Satu-Mare, ajuns caporal…Vasile era sanitarul companiei și accepta porecla de Doctorașu’…avea uniforma nouă, impecabilă, nasturii lustruiți, purta ori de câte ori avea ocazia banderola albă cu crucea roșie, precum și semnul de armă cu șarpele încolăcit pe pahar, al medicinei militare și nu cel reprezentând pompierii, cum ar fi fost regulamentar…
Plăcerea cea mare a Doctorașului era să verifice dacă bibanii ca mine, au spălat cu atenție și devotament imensele oale de ciorbă și felul II, activitate ce se desfășura afară din bucătărie, la o pompă ordinară, dar fără detergent, grăsimile trebuind îndepărtate cu apă rece și nisip…recepția o făcea cu un pahar pe care-l învârtea pe fundul oalei și dacă-i scârțâia în ureche un fir de nisip, cu o mutră acră vădit prefăcută, el fiind un băiat de treabă, rostea simplu:
”-Voi alea două, la loc comanda!” adică eu și soldatul Minasian, armeanul…
În timp, am înțeles că nu există genuri în limba maghiară, că secuii sunt secui, iar ungurii-unguri, cu toate că sunt cuprinși toți ca și grup etnografic cu denumirea de maghiari, la grămadă cu ceangăii…
”-Meo Avrame, meo, ce dracului, tu ai trei picioareo, te încalți cu trei cizmeo?”
Așa i-a zis locotenent-colonelul Szabo, șeful de stat major, comandantului companiei unde eram staționat…asta după ce i-a inspectat biroul și s-a uitat și după ușă…Avram era căcat pe el de frică ori de câte ori venea ofițerul ungur în inspecție…a înghițit în sec și abia când a plecat Szabo a făcut o criză celebră, dar cizma nu a mai găsit-o niciodată…îi suspecta mai ales pe subofițeri că i-au aruncat-o în hazna, soldații nefiind în stare de o asemenea mârșăvie…
N-am observat vreun fel de apropiere între ofițerul și militarii unguri, nu au vorbit niciodată în ungurește între ei, nu i-a favorizat deloc…ba mai mult, pentru mine, românul, a semnat o caracterizare un pic exagerată, ce mi-a dat un mare imbold în viață…
Tovarășul locotenent-colonel Szabo, secondat umil de către comandantul de companiei, înmânând gradele de fruntaș, sau insignele cu inscripția ”Militar de frunte” tinerilor ostași.
Îmbătrânind, am constatat că tinerii noștri habar nu au despre conviețuirea istorică armonioasă, dar și presărată cu masacre abominabile, conviețuire ce ne este proprie nouă mai ales, balcanicilor…cu mare ușurință îi confundă pe secui cu sașii, pe sași cu șvabii, iar de țipțeri nici dracu’ nu a auzit…constatarea mea nu are valoare științifică și e foarte probabil ca eu să mă fi întâlnit exact cu ăia de nu înțeleg ce e cu Transilvania…ăia care, cu unguri de față, aruncă din gură cuvinte grele, gen bozgori…aceeași, au și de povestit cunoscuta întâmplare cu magazinul din Ardeal unde i se răspunde ostil ”Nem tudom romano!”…la toți li s-a întâmplat, fără excepție…nimeni nu e în stare să precizeze localitatea, pentru că Ardealul e departe…
Nu contest iredentismul maghiar, el chiar există și l-am văzut inclusiv la colega mea Katalin care, după ce ne-am împrietenit, mi-a arătat o hartă a Ungariei mari atârnată orgolios la ea în fișet…ungurii ei, când o vedeau cu mine, în uniformele noastre complet diferite, o numeau scrâșnind din dinți ”Trădătoarea”…dar asta se întâmpla departe de hotarele noastre, pentru că atunci când am pitit fata șase nopți la mine acasă, în România, tare bine se simțea când o duceam la Sfântu Gheorghe, județul Covasna…de la ea știu că secuii din zonă vorbesc o limbă ce abundă în arhaisme, dragă la ascultat și-mi închipui eu că poate fi asemănată, asta pentru noi, cu dulcea limbă românească vorbită de moldovenii de prin satele de lângă Chișinău…pentru că despre o moldoveancă voiam să vă povestesc…una din jumătatea noastră de sud…
Văzând meniul scris în ungurește și abordarea așișderea a chelnerului, țiuindu-i urechile de la atâta maghiară cât se vorbea în jur, moldoveanca s-a aplecat la urechea mea și mi-a zis:
”-Auzi mă? Aici suntem în România, sau în Ungaria?”
”-Cum dracu’ să fim în Ungaria, ce am trecut vreo graniță? Suntem în Ardeal, România!”
”- Aha! Auzi? Și dacă vine poliția acum, ce scrie pe mașina lor și ce uniforme au?”
”-Scrie POLIȚIA și au uniforme românești, cele pe care le cunoști.”
”-Aha!”, zise moldoveanca nedumerită, circumspectă și se lăsă pe spate în jilț…
Fata nu era proastă, dar aflându-se în compania mea, cred că nici deșteptăciunea nu o dădea afară din casă…
I-am sugerat să-și comande un papricaș și gomboți ca desert, neplăcându-i cum sună denumirea gulașului cerut de mine…și ce gulaș fac ăia în Ardeal!
Chelnerul a adus tacâmurile, eu i-am zis ”koszonom” spre uimirea fetei și după ce ei i-a pus o furculița în stânga pentru gomboți și una în partea cealaltă pentru papricaș, iar mie lingura pentru gulaș, aranjându-le ceremonios, ungurul s-a retras ca să aducă mâncarea…moldoveanca s-a lăsat iar spre urechea mea și m-a întrebat mirată:
”-Auzi mă? De ce mi-a pus ăsta două furculițe?”
Am vrut să-i zic că așa e obiceiul aici, în Ardeal, că se mănâncă cu amândouă mâinile odată…dar m-a bufnit râsul și nu am zis nimic…bine, m-am gândit și că dacă simte că o batjocoresc, nu-mi mai îndeplinesc misiunea…
Vasile mă sună negreșit în fiecare an, pe întâi ianuarie și-mi urează în româneasca lui fără cusur ca să am un nou an bun, iar eu îi iau pe toți camarazii de arme la rând și râdem de ăia de care ne mai amintim acum, după atâta amar de vreme…
Locotenent-colonelul Szabo, am impresia că a trecut la cele veșnice…
Despre moldoveancă, sunt convins că și acum povestește prin frumoasele ei ținuturi că a cinat cândva cu un chipeș honved la Budapesta…
P.S. Tovarășul locotenent-colonel Szabo, secondat umil de către comandantul de companiei, înmânând gradele de fruntaș, sau insignele cu inscripția ”Militar de frunte” tinerilor ostași. Nu-mi mai amintesc exact, dar poate-și amintește tipul regăsit pe acest grup, care e în formație dar mai în dreapta și nu se vede.
Câmpina, Compania a III-a pompieri militari.

Fere Sorin :

Szabo Vincze era doar locotenent-colonel, însă de departe cel mai inteligent ofiter din tot Grupul de Pompieri Prahova. Dacă nu mă insel, singurul cu facultate. La FF, dar facultate: Istoria la Universitatea Bucuresti….

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here